INTERVIU | Revoluție la Brașov! Primarul Scripcaru anunță condiții de cinci stele sub Tâmpa: două stadioane ce vor fi modernizate și sală polivalentă de 10.000 de locuri: „Sunt investiții de miliarde de lei”. Ce se întâmplă cu stadionul pe care evolua FC Brașov

Redactor:
Daniel Anghel
INTERVIU | Revoluție la Brașov! Primarul Scripcaru anunță condiții de cinci stele sub Tâmpa: două stadioane ce vor fi modernizate și sală polivalentă de 10.000 de locuri:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul 2014-2015 a fost ultimul în care orașul Brașov a „respirat” pentru ultima oară „aerul” de Liga 1, în sezonul cu șase echipe retrogradate, înainte de implementarea sezonului cu play-off și play-out.. FC Brașov a închis porțile la finalul sezonul 2016-2017, din cauza datoriilor financiare, lucru care a dus la falimentul clubului.

Suporterii echipei de sub Tâmpa au pornit singuri la drum și au înscris echipa în liga a patra în sezonul trecut. ASSR Brașov a promovat în eșalonul superior, în seria a treia a Ligii a treia, unde ocupă locul patru, sub echipe ca Turris Turnu Măgurele, Flacăra Horezu sau FC U Craiova 1948.

ProSport a vorbit cu primarul muncipiului Brașov, George Scripcaru (52 de ani), care a dezvăluit planul prin care ar duce orașul său în vârful sportului românesc: două stadioane în proces de modernizare și o sală polivalentă care va avea între 10.000 și 12.000 de locuri, proiect ce va costa municipalitatea aproximativ 20 de milioane de euro. Pe lângă toate acestea, Scripcaru, absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport la Universitatea de Vest din Timișoara, se luptă pentru preluarea stadionului Tineretului, pe care FC Brașov disputa meciurile de pe teren propriu.

Domnule Scripcaru, sportul este considerat cel mai bun ambasador al unei țări, iar fotbalul „sportul rege”, cel puțin în România. Un oraș așa de frumos ca Brașov nu mai are echipă de fotbal în eșaloanele superioare. Aveți un proiect în derulare în acest sens?
La un moment dat Brașovul avea și două echipe în prima ligă, lucru care a fost o greșeală, să zic așa, din punctul meu de vedere, pentru că atunci, din păcate, eu am avut un cuvânt mai mic de spus și alții au decis că e bine așa. S-a dovedit, până la urmă, că a fost o greșeală. Am avut o experiență negativă, din punctul meu de vedere, așa că am fost nevoiți ca la Corona să desființăm secția de fotbal, pentru că nu mai făceam față la fel și fel de revendicări financiare ale unor fotbaliști care nu aveau legătură cu fotbalul. Asta a fost o realitate negativă pentru mine și pentru noi, ca Municipalitate.

Între timp, FC Brașov a avut soarta pe care a avut-o datorită unor conjuncturi ce nu țin de Municipalitate, cu toate că am avut un rol și acolo într-o anumită perioadă, am contribuit financiar și acolo. Persoane sau oameni de afaceri care au avut legătură cu acest fenomen au interpretat lucrurile altfel decât trebuie și s-a ajuns în situația ca un club de tradiție, o echipă care a avut și performanțe să ajungă în situația în care să fie desființată.

Stadionul Metrom din Brașov este cel pe care Corona  disputa meciurile de pe teren propriu.

Acum, suporterii au plecat singuri la drum.
Da, e un lucru greu ca să fim sinceri și să recunoaștem. Noi avem în vedere un concept la care vom avea o implicare în următoarea perioadă, am avut câteva analize în următoarea perioadă. Nu vreau să dau prea multe detalii acum.

„Unii încă mai stau la colț și așteaptă miliarde de lei din banii Municipiului, lucru care sigur nu se va întâmpla”

Mai pe scurt, aveți în plan să porniți la drum de jos.
Avem o strategie, urmează doar să ne punem la punct datele. Stăm foarte mult după procedura de rezolvare a insolvenței a celor de la FC Brașov, care ne ține foarte mult pe loc ca infrastructură, cât și ca tot ce înseamnă partea instituțională. Noi vrem să luăm palmaresul, brand-ul, baza sportivă care este, teoretic, a noastră. Mă refer la patrimoniul, sunt niște elemente de infrastructură care sunt într-o procedură de faliment, cel care administrează falimentul nu înțelege acest lucru și ar vrea să-i dăm o grămadă de bani, miliarde, pe niște betoane pe care noi vrem să le demolăm. E o chestiune procedurală care ne încurcă foarte mult. Noi avem copii la Corona, foarte mulți, avem sute de copii la diferite categorii de vârstă. O să facem un demers la nivel de federație să ne înscriem la un anumit nivel competițional în următoarea ediție.

Am pornit discuțiile cu cei de la ASSR să găsim o soluție și cred că timpul ne va demonstra că o să facem acest lucru, pentru că altfel altă variantă nu există. Poate, în paralel, se va rezolva acest lucru din punct de vedere procedural ca și gestionare a situației de faliment. Practic, blochează foarte multe lucruri și noi stăm spectatori și nu avem ce face, pentru că alții administrează și gestionează acest lucru. Poate că și aici este o strategie, unii care gestionează anumite situații de faliment poate au tot interesul s-o lungească foarte mult, deși ar fi cel mai bine s-o rezolve rapid, să înțeleagă că altă soluție nu există. Terenul este al nostru, stadionul este al nostru. Doar niște betoane sunt ale fostei societăți FC Brașov care, practic, azi nu mai există și unii încă mai stau la colț și așteaptă miliarde de lei din banii Municipiului, lucru care sigur nu se va întâmpla. L-am mandatat pe Adrian Szabo care este responsabilul nostru să ne prezinte o situație în următoarea perioadă. Din câte știu eu, vom face un pas important în următoarea partidă.

Două stadioane, gata de modernizare

În cât timp preconizați că Brașovul va avea, din nou, o echipă de fotbal în Liga 1? După aproximările dumneavoastră.
Noi suntem acum într-o situație în care nu putem spune vorbe mari. Mă interesează să avem primii pași, primele lucruri făcute ca structură de bază. Având toate aceste lucruri puse la puncte, sigur că vom avea o strategie care să ne ducă și în direcția asta. Deocamdată să nu sărim niște etape. ASSR este în liga a treia, de aici putem să pornim și să gândim o structură dacă lucrurile merg așa cum vrem noi. Poate că, în doi ani de zile, putem ajunge la o formulă de un anumit nivel. Nici nu trebuie să facem lucrurile artificial, să ne raportăm la povești. Ar fi incorect și neserios din partea noastră. Noi în paralel vrem să facem și investiții, eu vreau să facem investiții în acest stadion, să demolăm ce este acolo și să vedem ce e de făcut ca și infrastructură, ca și dotări, ca și logistică.

Avem fostul stadion Metrom care e în proiect, anul ăsta sunt investiții acolo de miliarde de lei pe care le-am preconizat. Mai avem stadionul pe Carpați. Noi va trebui să preluăm acolo tot și să facem ceea ce trebuie. Ar fi incorect să creezi un orizont neadevărat. Noi avem alte investiții, traseu de mountain bike, cu pârtia, noua pârtie spre Râșnov. Avem sala polivalentă, e o investiție de 20 de milioane de euro care este în momentul de față în licitație. La Corona avem aproape 1,600 de copii la toate secțiile de sport din acest club, finanțăm în proporție de 90 și ceva la sută. Este un proiect pe care o să-l facem. Fotbalul va avea o perspectivă, Brașovul merită acest lucru și o să-l facem.

„Trebuie să preluăm stadionul Tineretului și să facem ceea ce trebuie”

Deci două stadioane din Brașov ar putea intra în proces de modernizare.
Sunt procedură în acest an de licitație. Avem bugetul alocat. Am făcut o licitație anul trecut, au fost ceva probleme procedurale, dar anul acesta se va relua. Mă refer la stadionul Metrom, unde va trebui să refacem dotări, infrastructură, sală de pregătire, cantină pentru sportivi, pentru copii, e un proiect foarte mare. La fel și pe stadionul Carpați, unde am mutat liceul sportiv, vom corela baza sportivă, investiția va fi corelată cu infrastructura sportivă care va putea fi folosită și de liceul sportiv dar și de sportivii de la Corona. Sala polivalentă este un proiect de 20 de milioane de euro care este în procedură de achiziție. Au fost patru oferte, să vedem acum care dintre ele va fi validată. Iar stadionul Tineretului, odată cu rezolvarea procedurii falimentului va trebui să fie preluat de către noi și să facem ceea ce trebuie și din punct de vedere al infrastructurii și pe partea asta de competiție sportivă, să găsim o soluție împreună.

Puteți să spuneți la ce capacitate o să se ridice cel mai mare stadion din Brașov?
Nu cred că e vorba despre asta. Sala polivalentă este preconizată a avea 10.000 sau 12.000 de locuri. E cât un stadion, vă dați seama. Stadionul Tineretului are 12.000 de locuri. Nu trebuie să facem stadioane mari, ca după să facem ce? Important este să facem cum am făcut cu hocheiul. Am făcut echipă, am făcut și patinoar între timp și se pare că am făcut o treabă bună.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci
Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mircea Lucescu a ieşit la atac: ”La Tottenham, lui Drăguşin îi cere să facă linie”
Mircea Lucescu a ieşit la atac: ”La Tottenham, lui Drăguşin îi cere să facă linie”
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de euro
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de…
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Calvarul prin care a trecut fiica lui Mihai Stoichiţă: A plecat şocată de acolo! A suferit mult Andreea este de o frumuseţe uimitoare
Calvarul prin care a trecut fiica lui Mihai Stoichiţă: A plecat şocată de acolo! A suferit mult Andreea este de…
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii susţin o ipoteză şocantă: “A vorbit și cu băieții, i-a pregătit”
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii susţin o ipoteză şocantă: “A…
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×